traind free intr-un tree

pen’ ca nu se mai poate altfel. am gasit-o:

fiindca nicaieri nu poate fi mai frumos, mai umbros, mai racoros, mai protector, mai verde, mai fosnitor, mai inmiresmat si mai inspaimantator. pentru ca trebuie sa fie ca intr-o permanenta si nesufocanta imbratisare, pentru ca ne plac licuricii si elfii si alte fiinte mici si fosnitoare. pentru ca e asa de bine langa inima unui copacut, oricat el  de gigantic sau de micut.

pentru ca, sa fim seriosi, cui nu ii plac povestile. fie ele uracioase, scuipatoare, speriecioase sau vulgare. tuturor ne place sa povestim, fie ce vedem, fie ce nu stim, fie ce ne-apare sau ce mai citim. si unde ar fi mai bun loc de facut, gustat sau citit povesti decat in bratele rabdatoare ale unui copac, intre crengile lui primitoare, sa suiere vantul prin ele, sa cante la frunza tot felul de Pani cocotati, sa ne credem intelepti si sa tacem importanti. si, la ceasul serii, sa facem cate o baie in apa de ploaie, sa punem in surdina muzica la patefon, sa ne rasucim in jurul cordonului de la halatul de baie, sa mai sarim un sotron.

toata ziua doar ca am sta si am confectiona zmee si lampioane de aprins noaptea. am avea samovare, ghetute balneare si pisici solare. am invata brusc ca avem doua maini, fiecare cu cate cinci degete, si doua picioare si doua coate si doi umeri si doua calcaie si asa mai departe. am invata cate lucruri nemaipomenite se pot face cu ele. am avea tempera, lipici si acuarele. am bea zmeurata cu spuma, si pai. ba am avea pana si un bonsai.

probabil nu vom mai avea cate doua mii opt sute patru prieteni, ci doar cativa si buni. am avea si niste catei, care deci nu vor avea stapani. am invata sa aranjam lentilele la telescop pe indelete, in timp ce cucuvelele ne-ar scotoci-n posete. vom avea grija deci sa nu plece cu aripile dezamagite, servindu-le cu seva de casa si cu biscuite.

~ de freefortree pe mai 10, 2011.