dare de seama despre purici

va rog, va rog. sa nu ma luati careva cu „sarmanul dionis” si sentimentele eminesciene la adresa insului piscator, care de ce trebuia el sa fie puricat, adica. pentru ca! pentru ca daca eminescu sau dionis sau veronica sau cine mai vreti voi ar fi avut vreodata cu adevarat un puric, sa-mi spuna mie cutu’ ca mai erau asa de filantropi. unul singur! nu divizii intregi, cum presupun, mangaiata de fiori reci pe sira spinarii, ca se afla undeva in dedesubturile sinistrei incaperi pe care o locuiesc momentan, printr-o nefericita intorsatura a sortii.

de fapt, nici macar nu e tocmai sinistra. e-adevarat ca peretii sint tapetati cu sofisticatul model „gandac sau alta insecta mustoasa troznita cu papucul”, e-adevarat ca am o chiuveta care, desi robinetele bine stranse, se apuca din cand in cand sa tuseasca si sa scuipe- din senin!- cate o flegma de apa, ca o tuberculoasa, si la fel de adevarat e ca tevile de toaleta ale vecinului de sus, care locuieste intr-o improvizatie de garsoniera in susul cel mai de sus al acestui babel, imi traverseaza mie camera, cu niste sunete care ma fac sa jur ca sint aidoma cu alea de pe titanic cand apa oceanului invada puntile de jos. si da, repet, sint si tevile de la toaleta. adica prin care trece exact ce stim noi ca trebuie sa treaca. nu ma intrebati, nu stiu de ce, v-am spus ca totul e o improvizatie.

in plus, am o saltea care, sa nu fi fost starea podelelor si mai grava, m-ar fi facut sa ma culcusesc ca un catel pe jos, in sacul de dormit, decat sa ma impunga satanic in si intre mai toate zonele trupului; am descoperit cu ocazia asta zone pe care nici nu stiam ca le am. si dor! am o fereastra care da intr-o curte interioara sublima, plina zi si noapte de vorbe si trigate si cantece in multe limbi necunoscute mie si de fumuri ametitoare si de maldare de chistoace, haine vechi, biciclete ruginite, oale aruncate (sau poate nu?) si cate si mai cate. dincolo de patratul curtii se vad alte hardughii din caramida si un petec albastru-zburlit, cu un crestet de pin gigantic, stand intr-o rina.

imi trag o palma peste frunte si zambesc, fiindca-nteleg ce mi se coace . si e bine.

si n-am clanta la usa. nu ca n-am eu, nu are nimeni. asa sint usile facute, nu au fugit clantele nicaieri, desi daca au facut-o, dupa o noapte plina de cosmaruri ruginite, zau daca le blamez cumva. si ma invaluie chiar in clipele astea un miros asa de isteric de ceapa arsa in ulei, incat suna ca si cum nu ar fi real ce scriu, doar ca este. si am si niste jaluzele asa de perfect rupte, hartanite, smulse si sui, incat -iarasi- daca le-as vedea intr-un film intr-un decor asemanator as zice „mai frate, ce mai exagereaza si scenografii astia!”. si-am mai avut si-un lampion sferic, spart si gaurit si stramb, caruia i-am facut repede vant de pe unicul bec chior, ca si-asa.

a, si cred ca am uitat sa va spun. am si purici.

~ de freefortree pe mai 6, 2011.