Bulgaria, asa cum mi se ofera (3)
praf. caini de pripas, iarasi lanuri de floarea soarelui, iarasi paduri, iarasi serpentine. din cand in cand ne depasesc masini nemtesti, gonind probabil spre Albene si nisipuri de aur. noi navigam in deriva. rar de tot, cate un indicator spre cate un sat prapadit. in sfarsit, dupa ceva vreme, unul mai mare. ma chinui sa descifrez: ala parca e un „sh”…”Shabla!”, racneste victorios soferul. bucurie mare pe capul nostru. in sfarsit. ne afundam in sat. tablite peste tablite, „tuzla”, „tuzlata”, „cum naiba ii zic astia la plaja?”, ne invartim in cerc de ne apuca toate pandaliile. oprim. intrebam niste unii mai tineri, tre’ sa stie astia de „beach”. aiurea. se uita la noi de parca am descins acum dintr-o farfurie zburatoare. copii se aduna in jurul nostru, scobindu-se fericiti in nas si dandu-si coate. batranii se zgaiesc la noi, surad binevoitori, dau din cap, din maini, arata concomitent directii opuse. pornim din nou, din ce in ce mai confuzi.
oprim la un birt. de data asta raman in masina, al meu prieten, care va purta numele de cod Soferul, fiind de data asta trimis in misiune. se intoarce zambitor, peste vreo cateva minute, cu o sticla de vin rosu. „vezi, n-am venit cu mana goala.” „da’ plaja? ai aflat unde e?”. „nu. mai, da’ ce vinuri misto si ieftine au astia!”.
timpul trece. continuam sa orbecaim. trece pe langa masina o tiganca, de mana cu un copilas. intr-un acces de inspiratie, prietenul o abordeaza: „plaja? the beach?” gura femeii se deschide intr-un zambet larg si frumos, aratandu-ne cu generozitate spatiile dintr dinti. „rumani, aha? prieteni, prieteni….plaji? tot inainti, dupa aia dreapta, dupa aia tot inainti. si iu rumana, prieteni, daa…”. ii multumim din suflet, mai ca ne vine sa o pupam de drag. urmam indicatiile intocmai. ne ratacim, dam intr-o ulita prafuita, pustie, care se afunda in niste cladiri parasite, cu aspect sinistru. suiera vantul printre ele, exact ca in filmele horror americane in care personajele pier hacuite de psihopati de prin orasele abandonate de Dumnezeu. ia intoarce, ii zic eu Soferului, o luam pe acolo. „da’ e interzis, nu vezi?”, protesteaza el, desi cam cu juma’ de gura. nu conteaza, hai sa iesim dracului de-aici. ma asculta. urmarim bezmetici ulite nesfarsite. deodata, tip: „marea! uite marea! inainte!”
marea, da. nesfarsit de frumoasa. plaja lunga, salbaticita, cu dune si ierburi lungi si scaieti, cam ca la Vadu. lume putina, adapostita sub umbrelute. paduri, coaste frumoase, cladiri comuniste, abandonate, probabil foste hoteluri, cantine, terase. un singur chiosc prapadit, cu doua masute. cantar de ala de Alimentara, cu greutati, care ma fascina cand eram copil. ma uit si acum pe furis la vanzatoare, cum il manevreaza. „facem o baie, acum, aici.” acum, acum, da’ nu chiar aici, astia ne omoara cu pietre si scoici daca ne despuiem sub nasul lor. nu vad nici macar femei topless.
la capatul capatului, in tara vanturilor, dam de valuri si ele de noi. voluptate nesfarsita, betie treaza. ceva imi intra in ochi si vreau sa ramana acolo. daca mor aici si acum, mor fericita.
P.S. sarpele tocmai a inchis gura. a reusit, la capatul a doua ore, sa inghita doi pui de gaina. si s-a mai si lins pe bot.
FreeforTree 